Protecţia mediului

 
Informare - Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii Ambrozia
 
Informare - Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii Ambrozia, potrivit cărora proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.

Facem precizarea că autoritățile administrației publice locale prin agenții agricoli angajați sau persoanele din cadrul acestor instituții, desemnate prin dispoziție a primarului identifică terenurile infestate cu buruiana ambrozia și transmit în prealabil o somație către proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții, pe ale căror suprafețe au fost depistate focare de infestare, prin care vor lua la cunoștință despre obligațiile ce le revin și sancțiunile care vor fi aplicabile în cazul nerespectării prevederilor legale. 

După transmiterea somaţiilor, verificarea şi constatarea nerespectării obligațiilor de combatere a buruienii ambrozia, precum și aplicarea sancțiunilor se face de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit prin dispoziție a primarului, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, modificată și completată prin Legea nr. 129/2020.

Personalul împuternicit de primar, polițiștii locali sau comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, după caz, efectuează două controale pe teren.

Primul control îl efectuează în perioada 1 – 15 iulie a fiecărui an pe terenul aflat în perimetrul administrativ al localității, iar proprietarii care nu au aplicat măsurile de combatere sunt sancționați cu „Avertisment”. 

Cel de-al doilea control este efectuat în perioada 16 – 31 octombrie a fiecărui an și vizează proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții care nu au aplicat lucrările de combatere a buruienii nici după ce au primit sancțiunea de avertisment. 

În acest caz, persoanele fizice se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei iar persoanele juridice cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei.

 În situația când autoritățile administrației publice locale nu aplică măsurile de identificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia și de sancționare a deținătorilor acestora, după caz, specialiștii desemnați de Instituția Prefectului verifică modul de îndeplinire a obligațiilor ce revin acestor instituții și aplică sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de combatere a acestei buruieni.

Atenție ! Persoanele fizice sau juridice sancționate cu amenzi în primul an de control, respectiv în anul 2022, pot fi sancționate și în anii următori dacă nu aplică măsurile de combatere a buruienii ambrozia potrivit legii.

 
Prezentare și modalități de combatere - buruiana Ambrozia
 
- Sancțiunile pentru proprietarii/ deținătorii/ administratorii/ beneficiarii de terenuri care nu aplică măsurile necesare de combatere; 
- Cum arată ambrozia, planta care îţi poate produce alergii;
- Cum se manifestă alergia la ambrozia;
- Cum se poate trata alergia la ambrozia;
- Cum poate fi combătută/distrusă buruiana ambrozia;
- Actele normative ce trebuie cunoscute de către proprietarii/ deținătorii/ administratorii/ beneficiarii de terenuri;

 
info - buruiana AMBROZIA